Fascinanta Cinque Terre – o destinaţie de vis
Cinque Terre este, în mod incontestabil, una dintre cele mai frumoase zone din Italia, iar o simplă vizită în doar unul dintre oraşele sale va confirma acest lucru. Situate în nord-vestul Italiei, cele cinci sate sunt construite pe dealuri abrupte şi pe vârfuri de stânci înalte, cu vedere la Mediterană. Cele mai multe oraşe sunt accesibile numai cu trenul, iar încălţămintea de mers confortabilă este o necesitate, deoarece maşinile nu pot ajunge în zonele mai vechi din aceste oraşe. Vizitarea satelor Cinque Terre nu înseamnă doar un exerciţiu pentru trup, ci şi un exerciţiu pentru suflet.
Monterosso al Mare este un sat mic de pe coasta de nord-vest, unde se găsesc cele mai bune plaje din întreaga zonă Cinque Terre, dar şi cele mai multe magazine cu vin, magazine artizanale, hoteluri şi restaurante. Satul este împărţit în Oraşul Vechi şi Oraşul Nou, iar cele două sunt conectate de un tunel folosit în principal de pietoni. Cea mai bună modalitate de a ajunge acolo este cu ajutorul trenului, cu excepţia cazului în care şoferii au nervi de oţel şi pot conduce pe un drum îngust, abrupt şi sinuos. Satul este binecunoscut pentru arborii de lămâi şi de măslin, precum şi pentru vinurile albe, aşa că turiştii vor dori, cu siguranţă, să le încerce.
Corniglia este cel mai mic şi cel mai liniştit sat, dar este la fel de fermecător ca şi celelalte. Situat deasupra unei stânci care se afundă brusc în mare şi care este înconjurată de podgorii, Corniglia oferă privelişti uimitoare asupra Mediteranei. Zona este caracterizată de aceleaşi străzi înguste şi clădiri pitoreşti, iar principalul artefact istoric, în afară de casele colorate, sunt unele fortificaţii genoveze construite în secolul al XVI-lea.
Riomaggiore, cel mai sudic sat din Cinque Terre, are o privelişte de poveste datorită caselor care parcă se agaţă de dealuri. Zona este cunoscută pentru clădirile sale istorice şi, desigur, pentru vinurile produse local. Riomaggiore are o plajă mică, precum şi o mulţime de magazine şi restaurante. O plimbare pe Via dell’Amore până la Manarola este considerată o activitate turistică de top, dar vizitatorii nu ar trebui să rateze nici Biserica San Giovanni Battista (Sf. Ioan Botezătorul), o biserică medievală unde se vor încărca de energie pozitivă.