Primul dintre cele doua romane noi ale lui Cormac McCarthy publicate in aceasta toamna, The Passenger este o lectura captivanta, dar nu una usoara.
Au trecut 16 ani de cand Cormac McCarthy a lansat „The Road” si a castigat Premiul Pulitzer pentru fictiune, cimentandu-si reputatia de maestru romancier american.
Primul, „The Passenger”, a aparut acum si, desi are acel stil traditional McCarthy (proza de rezerva, putine virgule si adjective, apostroafe putine si fara ghilimele care sa spuna cine vorbeste), nu este altceva decat original. Este greu de rezumat intriga, dar protagonistul este un tip cu un nume grozav, Bobby Western. Romanul incepe in Mississippi in 1980, cand Bobby, lucrand ca scafandru de salvare, sta pe o barca a Garzii de Coasta pe cale sa exploreze epava unui accident de avion sub suprafata. Aflam ca exista un pasager al carui corp nu se afla la bord si lipseste cutia neagra. Dar acesta cu siguranta nu este un roman de mister. Daca intorci paginile sperand sa gasesti raspunsuri, nu le vei gasi.
Ceea ce vei gasi sunt discutii profunde despre mecanica cuantica, Dumnezeu, bomba atomica, cine l-a ucis pe JFK si, desigur, dragoste. Aflam ca sora mai mica a lui Bobby, Alicia, a fost o copila minune a matematicii, care, in timp ce studia pentru doctoratul la Universitatea din Chicago, cu ani in urma, s-a internat intr-un spital de boli mintale pe nume Stella Maris, inainte de a se sinucide. („Stella Maris” este, de asemenea, numele romanului insotitor care va fi publicat pe 6 decembrie.) Aflam ca tatal si mama lor au lucrat ambii la Proiectul Manhattan.
Daca toate acestea suna mult, ai dreptate. Aceasta nu este o lectura usoara pe plaja. Este greu de urmarit uneori, in parte pentru ca personajele secundare abia sunt introduse. Cineva il cauta pe Bobby — din cauza prabusirii avionului? Din cauza filiatiei lui? — si evita detectarea ratacind prin Sud, vorbind despre filozofie si masini si anihilarea nucleara cu oameni din trecutul si prezentul sau, in timp ce ii unim povestea. Citirea cartii „Stella Maris” mai tarziu in acest an ii va ajuta pe unii.
La 89 de ani, McCarthy are inca multe de spus. Ambele carti rumineaza despre constiinta, ce inseamna cu adevarat sa fii in viata si daca exista adevaruri universale care guverneaza lumea. Si, desi este corect sa nu ne asteptam la raspunsuri la intrebari atat de mari, unii cititori se vor intreba de ce povestile trebuie sa fie atat de criptice.
