Sovata și Lacul Ursu, o stațiune născută dintr-o surpare
În primăvara anului 1875, după ploi îndelungate, pământul de deasupra unui masiv de sare s-a prăbușit într-o vale de lângă Sovata. Două pâraie au umplut adâncitura, iar în câțiva ani s-a format un lac a cărui formă, privită de sus, aduce cu o blană de urs întinsă. De aici, numele.
Lacul Ursu are aproximativ 4 hectare și o adâncime maximă de 18 metri și este considerat cel mai mare lac helioterm din Europa. În jurul lui a crescut, la poalele Munților Gurghiului, la aproximativ 500 de metri altitudine, una dintre cele mai cunoscute stațiuni ale Transilvaniei.
Apa care se încălzește singură
Fenomenul numit heliotermie are o explicație simplă. Pâraiele aduc la suprafață un strat subțire de apă dulce, care plutește peste apa foarte sărată și mai grea de dedesubt, fără să se amestece cu ea. Stratul de deasupra se comportă ca un geam: lasă razele soarelui să treacă și împiedică apoi căldura să se piardă. Vara, la 1,5-2 metri adâncime, apa sărată ajunge la 30-40 de grade, mai caldă decât la suprafață, iar măsurătorile de la începutul secolului trecut arătau valori și mai mari. Înotătorii simt limpede trecerea: picioarele stau în apă fierbinte, umerii, în apă răcoroasă. Sarea ține corpul la suprafață fără efort, ca la Marea Moartă.
Sezonul de baie și pauza de prânz
Scăldatul în lac e permis doar vara, de regulă din iunie până la mijlocul lui septembrie. La amiază, lacul se închide câteva ore. Nu e o măsură administrativă, ci una de protecție: mulțimea de înotători amestecă straturile, iar apa are nevoie de liniște ca să se așeze din nou și să-și refacă temperatura.
Medicii din stațiune recomandă băi scurte, de 20-30 de minute, urmate de duș cu apă dulce. Apa sărată ustură la orice zgârietură și nu trebuie să ajungă în ochi. În restul anului, bazele de tratament și hotelurile mari au piscine cu apă sărată din lac, iar stațiunea e căutată de multă vreme pentru afecțiunile reumatice și pentru cele ginecologice.
Aleea lacurilor și Muntele de Sare
Ursu nu e singur. În jurul lui se înșiră alte lacuri sărate, mai mici: Aluniș, Negru, cel mai vechi, format în 1710, Roșu, Verde, Mierlei. O alee cu pasarele de lemn le leagă într-un circuit de aproximativ o oră, prin pădure, cu panouri care explică fenomenele și cu puncte de belvedere. E plimbarea de făcut dimineața devreme sau spre seară, când lumina trece pieziș printre fagi.
Pe traseu se vede și sarea ieșită la zi: pereți albi-cenușii, brăzdați de șănțulețe ascuțite, săpate de ploaie. Centrul stațiunii păstrează vile vechi din lemn, cu turnulețe și verande traforate, din vremea în care Sovata era locul de vilegiatură al Budapestei.
Mocănița spre Câmpu Cetății
Din marginea stațiunii pleacă un tren cu aburi pe linie îngustă, rămășiță a unei rețele forestiere care lega cândva Târgu Mureș de munte. Traseul de astăzi are 14 kilometri și duce, în aproximativ o oră, până la Câmpu Cetății, un sat de vacanță cunoscut pentru păstrăvăriile lui. Locomotiva pufăie printre livezi și fânețe, vagoanele sunt deschise, iar copiii sunt, de obicei, cei mai fericiți pasageri. Programul curselor diferă după sezon și se verifică înainte.
Praid și Corund, la câțiva kilometri
Sovata se află în mijlocul unui ținut numit, pe bună dreptate, Ținutul Sării. La Praid, la 7 kilometri, se găsesc vechea exploatare de sare și un canion săpat de un pârâu direct în masivul de sare, cu pereți albi, lucioși.
Încă 12 kilometri mai departe, Corundul e satul olarilor. De-a lungul șoselei se înșiră zeci de tarabe cu farfurii, căni și ulcioare pictate, în albastru cu alb sau în tonuri de maro și verde, alături de obiecte din iască, o ciupercă de copac prelucrată aici de generații într-un material asemănător pielii întoarse.
Târgu Mureș, orașul Secession-ului
La 60 de kilometri de Sovata, Târgu Mureș merită cel puțin o zi. Centrul lui este o piață lungă, în formă de fus, Piața Trandafirilor, mărginită de clădiri de la începutul secolului al XX-lea.
Palatul Culturii, ridicat între 1911 și 1913, e una dintre cele mai frumoase clădiri Art Nouveau din România. Acoperișul din țigle smălțuite albastre, roșii și albe se vede de departe. Înăuntru, Sala Oglinzilor are 12 vitralii care ilustrează balade și legende secuiești, iar sala de concerte adăpostește o orgă cu peste 4.000 de tuburi. Alături, fosta primărie, cu turnul ei cu ceas, înalt de 60 de metri, completează ansamblul.
Cetatea, Biblioteca Teleki și platoul Cornești
La capătul de sus al pieței, cetatea medievală, cu 7 bastioane ridicate de breslele orașului, înconjoară o biserică gotică din secolul al XIV-lea. Incinta, restaurată, găzduiește astăzi târguri și concerte.
La câteva străzi distanță, Biblioteca Teleki a fost deschisă în 1802 de contele Sámuel Teleki, cancelar al Transilvaniei, care și-a pus la dispoziția publicului colecția de aproximativ 40.000 de volume. Sala principală, cu rafturi pe 2 niveluri și portrete, arată și azi ca în ziua inaugurării. Printre comori se află ediții rare din Galilei, Newton și Copernic.
Pe dealul împădurit de deasupra orașului, platoul Cornești are una dintre cele mai mari grădini zoologice din țară, un loc bun de încheiat ziua pentru familiile cu copii.
Gusturile locului și organizarea drumului
Bucătăria zonei amestecă influențe românești, secuiești și săsești. Se mănâncă gulaș la ceaun, ciorbă de tarhon, varză à la Cluj și păstrăv la grătar, iar la tarabele de pe stradă, langoș cu smântână și cașcaval și kürtőskalács, cozonacul secuiesc copt pe sul, deasupra jarului, și tăvălit în zahăr cu scorțișoară ori cu nucă.
Pentru Sovata, cu lacurile, mocănița și Praidul, 2-3 zile sunt de ajuns, la care se adaugă una pentru Târgu Mureș. Sighișoara se află la aproximativ 55 de kilometri de oraș și poate încheia circuitul. Vara aduce baia în lac și aglomerația de weekend. Toamna, pădurile de fag din jurul lacurilor se fac arămii, aleile se golesc, iar stațiunea își recapătă liniștea pentru care oamenii urcă aici de un secol și jumătate.
