Mirosurile neplăcute din casă au aproape întotdeauna o sursă precisă
Odorizantele de cameră, lumânările parfumate și spray-urile acoperă mirosul pentru câteva ore, dar nu îl elimină, iar amestecul de miros neplăcut și parfum dulce e, adesea, mai greu de suportat decât mirosul inițial. Cheia este identificarea sursei. Nasul se obișnuiește repede cu mirosurile din propria casă, fenomen numit adaptare olfactivă, iar un musafir simte, la intrare, ce locatarii nu mai observă. O metodă simplă: ieșirea din casă pentru 15-20 de minute, apoi revenirea și mersul încet prin fiecare cameră, cu atenție la zona unde mirosul e mai puternic. Sursele cele mai frecvente sunt sifoanele, frigiderul, coșul de gunoi, mașina de spălat, mucegaiul, textilele și încălțămintea.
Sifoanele uscate și canalizarea
Mirosul de canalizare în baie sau în bucătărie vine, de cele mai multe ori, dintr-un sifon uscat.
Sifonul în formă de U păstrează un dop de apă care blochează gazele din canalizare. Într-o baie de oaspeți nefolosită sau la un sifon de pardoseală, apa se evaporă în câteva săptămâni, iar mirosul urcă liber.
Soluția: câțiva litri de apă turnați în sifon, o dată pe săptămână sau la două săptămâni.
Sifoanele de pardoseală rar folosite pot fi acoperite cu un capac etanș.
Părul și grăsimea acumulate în sifonul chiuvetei produc un miros stătut. Sifonul se desface și se curăță la câteva luni, cu o găleată dedesubt.
Mirosul persistent de canalizare, chiar cu sifoanele pline, poate indica o problemă a coloanei sau a aerisirii ei și se discută cu administratorul blocului.
Frigiderul și coșul de gunoi
Alimentele uitate, lichidul scurs sub sertarele de legume și orificiul de scurgere înfundat din spatele frigiderului sunt sursele obișnuite. Frigiderul se golește și se spală cu apă caldă și bicarbonat, iar un bol cu bicarbonat, schimbat lunar, absoarbe mirosurile. Coșul de gunoi din bucătărie se golește zilnic vara, iar resturile de pește, carne sau ouă se pun în pungi închise sau se duc imediat afară. Fundul coșului, unde se scurg lichide din pungi fisurate, se spală periodic cu apă fierbinte și detergent. Un strat de ziar sau o linguriță de bicarbonat pe fundul coșului absoarbe lichidele și mirosul.
Mașina de spălat rufe
Mirosul de mucegai din mașina de spălat și de pe rufele proaspăt spălate e foarte frecvent.
Spălările dese la 30-40 de grade, cu detergent lichid și balsam, lasă în timp un strat de reziduuri și bacterii în cuvă, în garnitura ușii și în sertarul de detergent.
Soluția: un program gol, la 90 de grade, o dată pe lună, cu detergent pudră sau cu un produs special de curățare a mașinii.
Garnitura de cauciuc a ușii se șterge după spălare, iar ușa și sertarul rămân întredeschise, ca interiorul să se usuce.
Filtrul pompei, în partea de jos, se curăță la câteva luni. Acolo se adună scame, monede și resturi care putrezesc.
Rufele ude nu se lasă în mașină ore întregi după încheierea programului.
Mucegaiul și umezeala
Mirosul stătut, de pivniță, indică umezeală și mucegai, uneori ascuns în spatele mobilei lipite de pereții exteriori, sub chiuveta băii, în dulapurile de pe pereții reci.
Umiditatea relativă din casă, măsurată cu un higrometru ieftin, ar trebui să stea între 40 și 60%. Peste 60% constant, mucegaiul apare aproape sigur.
Aerisirea de 2-3 ori pe zi, câte 5-10 minute, cu geamurile larg deschise, schimbă aerul mai eficient decât un geam lăsat întredeschis ore întregi.
Hota pornită la gătit și ventilatorul băii pornit la duș și încă 15 minute după elimină aburul la sursă.
Textilele care păstrează mirosurile
Canapelele, covoarele, perdelele, saltelele absorb mirosurile de gătit, de fum, de animale și de transpirație.
Bicarbonatul presărat pe covoare și saltele, lăsat câteva ore și aspirat, neutralizează mirosurile.
Perdelele și draperiile se spală de 2-3 ori pe an.
Pernele și plăpumile se aerisesc la soare, pe balcon, în zilele uscate. Radiațiile ultraviolete și aerul uscat reduc mirosurile și acarienii.
Încălțămintea și dulapul de pe hol
Încălțămintea purtată zilnic se lasă să se aerisească înainte de a fi închisă în dulap.
Talpa interioară scoasă și uscată separat, pantofii alternați de la o zi la alta, bicarbonatul sau săculețele cu cafea măcinată puse în pantofi peste noapte reduc mirosul.
Dulapul de pantofi, cu uși închise, fără aerisire, se deschide periodic.
Mirosul de fum și cel de animale
Mirosul de fum de țigară, pătruns în pereți și în textile, este cel mai greu de eliminat și cere, adesea, spălarea pereților și revopsirea cu o vopsea cu amorsă care blochează mirosurile.
Mirosul de pisică vine, aproape întotdeauna, din litieră sau dintr-un loc unde animalul a urinat, curățat cu produse obișnuite. Soluțiile enzimatice descompun compușii din urină.
Culcușurile câinilor se spală săptămânal.
Mirosurile care cer intervenție imediată
Mirosul de gaz, asemănător cu cel de ouă stricate, din cauza substanței odorizante adăugate intenționat în gazul natural, cere închiderea robinetului, aerisirea imediată, fără aprinderea luminii sau a vreunui aparat electric, ieșirea din casă și apelul la numărul de urgență al distribuitorului de gaze sau la 112.
Mirosul de ars, de plastic topit, dintr-o priză, un tablou electric sau un aparat, cere oprirea curentului și verificarea de un electrician.
Monoxidul de carbon nu are miros. Doar un detector îl semnalează.
